USR-istul Botineșteanu și-a dat demisia din partid

1
Ligius Botineșteanu și-a luat adio de la colegii săi din USR Săcălaz

Unul dintre fondatorii USR Săcălaz și fost vicepreședinte al partidului pentru o perioadă, Ligius Botineșteanu a demisionat. Acesta i-a reproșat președintelui Cătălin Sfarghiu ”implicarea foarte slabă a filialei în a ajuta oamenii din comunitate”.

Uniunea Salvați România filiala Săcălaz a pierdut un membru important și implicat care s-a aflat printre fondatorii acestei organizații la nivel de comună. Ligius Botineșteanu și-a înaintat demisia, luându-și rămas bun de la partidul în care-și pusese speranța că va schimba și va salva Săcălazul.

”Implicarea foarte slabă a filialei în a ajuta oamenii din comunitate” și ”promovarea unora în dauna celor care au muncit și au făcut ceva” sunt două dintre motivele invocate de membrul USR în demisia sa. Ba mai mult, un al treilea motiv este lipsa de informare din partea organizației vizavi de acțiunile partidului.

”Cred că schimbarea pleacă de la noi în primul rând”

Recunoscând că și-a dat demisia ”cu părere de rău”, Botineșteanu spune însă că aceasta a fost unica soluția. ”Eu mi-am dorit și îmi doresc schimbarea. Cred că schimbarea pleacă de la noi, în primul rând. Mi-am propus să ajut cum pot bătrânii care acum au nevoie de noi. De noi, cei ce poate am avut mai mult noroc și aș vrea să adunăm niște bani, noi toți oamenii cu posibilități. Acum situația nu e e gravă dar peste două luni poate să fie critică. Până atunci avem timp să strângem niște bani”, a fost propunerea USR-istul demisionar pe care conducerea partidului a refuzat-o, ducând astfel la decizia de a spune adio USR.

Demisia depusă de fostul membru fondator al USR Săcălaz

”Deciziile într-un partid le iau toți membrii, prin vot”

Personal, președintelui USR Săcălaz, Cătălin Sfarghiu, politicianul demisionar i-ar spune că ”deciziile într-un partid le iau toți membri, prin vot”, sfătuindu-l totodată ”să-i țină aproape pe oamenii care au muncit ca filiala USR Săcălaz să ajungă unde este”. În aceeași ordine de idei, Botineșteanu este de părere că liderul Sfarghiu ”a devenit politician între timp”, dar unul care ”nu ia singur deciziile”.

De asemenea, USR-istul demisionar opinează că fostul său președinte ”are multe de învățat dar nu acceptă învățămite de la oricine” iar uneori îi lăsa impresia că ”nu pare că este un lider”. Nu în ultimul rând, Botineșteanu susține că oamenii care au muncit la consolidarea partidului au fost dați la o parte pentru a li se face loc altora ”mai noi care au fost urcați în vârf”.

”Frica de coronavirus” a paralizat USR Săcălaz

În opinia lui Ligius Botineșteanu, lipsa de reacție și de implicare a partidului este cauzată de ”frica de coronavirus”. ”Cred că frica de coronavirus. Probabil teama de a nu se îmbolnăvi și de a nu îmbolnăvi pe cineva i-a făcut să stea și să facă postari on-line. Dar, din pacate, nici o postare nu avea legătura cu comunitatea din Săcălaz”, mai adaugă USR-istul demisionar. Acesta mai spune că nu ia în calcul varianta de a se reîntoarce în partid întrucât, afirmă el, ”eu sunt omul care nu se mai întoarce într-un loc unde a simțit că este dat la o parte”. Cu toate acestea, Botineșteanu conchide că ”eu îi respect în continuare pe cei din USR Săcălaz, în special pe cei ce au fost implicați și aș vrea să mă facă să-mi pară rău că mi-am dat demisia”.

Cristi Constantinescu

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here