Proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței ”de îndată” a Consiliului Local Săcălaz nu sunt atât de urgente. Drept dovadă, primarul Viorel Nicu a amânat din nou ședința. Astfel, inițial, ședința trebuia să aibă loc pe data de 21 martie (joi) dar a fost schimbată data pentru ziua de 22 martie (vineri). Ulterior, nici data de 22 martie (vineri) n-a fost în regulă așa că a fost schimbată pentru data de 25 martie (luni).
Săcălaz: excepția de la lege a fost transformată în regulă
De menționat că ședințele extraordinare ”de îndată” sunt acele ședințe pe care un primar le poate convoca ”în caz de forță majoră și/sau de maximă urgență”. Acest tip de ședințe au un caracter excepțional și nu este necesară respectarea unor termene în care documentația să poată fi comunicată consilierilor locali.

Totuși, în cazul de față, situația este atât de ”urgentă” încât mai poate aștepta câteva zile…. Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că primarul comunei Săcălaz este singurul primar din țară care a transformat excepția prevăzută de lege – ”ședința extraordinară de îndată” – în regulă.
Cu alte cuvinte, din anul 2020 și până în prezent, comuna Săcălaz nu este campioană la atragerea de fonduri europene, dar este totuși campioană la ședințele ”de îndată”….