Salarii de vis la Primăria Săcălaz. Primarul = aproape 20.000 lei brut

0

Salariile bugetarilor din Primăria Săcălaz concurează cu cele din multinaționale și ajung chiar la aceeași valoare cu salariile pe care unii români le câștigă în străinătate. Munca se plătește, iar munca angajaților din Primăria Săcălaz este plătită mai mult decât rezonabil raportată la nivelul condițiilor de muncă și al efortului depus.

Cel mai bine plătit este primarul Viorel Nicu, al cărui salariu brut este de aproape 20.000 lei. Deși a fost întrebat în live-uri ce salariu are, primarul Nicu a evitat să spună concret suma, zicând că ar trebui să fie și mai bine plătit.

Leafa primarului este formată din salariul de bază la care se mai adaugă 50% sporul de fonduri europene. Concret, cheltuiala pe care statul o face, din fondurile publice, cu plata primarului este de aproape 20.000 lei brut. Din acești bani, primarul Săcălazului pleacă acasă, lunar, cu aproape 13.000 lei net (2600 euro).

Salariul viceprimarului ar trebui să fie însă limita maximă la care ajung celelalte salarii din Primăria Săcălaz. Viceprimarul Dumitru Boboi declara însă, la un moment dat, că i-a solicitat primarului Nicu să nu-i mai acorde sporul de 50% pentru fonduri europene, solicitarea sa rămânând fără răspuns.

Ulterior, viceprimarul preciza de ce primarul n-a fost de acord să-i taie sporul. Cu alte cuvinte, dacă primarul ar fi tăiat sporul și ar fi diminuat salariul viceprimarului, ar fi trebuit că să micșoreze și celelalte salarii din primărie.

Astfel, deși viceprimarul are un salariu brut de 16.300 lei brut (10.700 lei net), sunt totuși salariați care câștigă chiar mai bine decât viceprimarul Săcălazului deși valoarea salariului viceprimarului ar trebui să fie limita maximă posibilă.

Sporul de fonduri europene face diferența

Salariul de bază al funcționarilor publici este undeva în jurul valorii de 10.000 lei brut, revenindu-le un net de peste 6000 de lei. Diferența o face îndeosebi sporul de fonduri europene pe care îl primesc doar cei care lucrează la implementarea proiectelor pe fonduri europene. Decizia privind acordarea acestui spor îi aparține în exclusivitate primarului, acesta fiind cel care decide cui îi majorează salariul.

Ca o coincidență, chiar nepoata primarului, angajată acum circa 4 ani, pe mandatul unchiului ajuns primar, are un salariu mult mai mare decât au alți angajați cu vechime în Primăria Săcălaz.

De exemplu, coincidență, nepoata primarului de Săcălaz primește spor de fonduri europene, ajungând astfel la un salariu brut de peste 17.800 lei. După reținerea taxelor și impozitelor datorate statului, nepoata primarului încasează un salariu net de peste 10.500 lei (2100 euro).

Gradul de rudenie bate vechimea în funcție

Din cei 14 angajați de la ”Asistența Socială”, tot ca o coincidență, o altă rudă a primarului este aceea care are unul dintre cele mai mari salarii. Angajată după ce primarul Viorel Nicu și-a preluat mandatul, ruda sa câștigă un salariu brut de aproape 10.400 lei, având un net lunar de peste 6200 lei (1200 euro).

Și aici, probabil tot o coincidență, ruda primarului încasează un salariu mult mai mare decât multe alte colege care au o vechime mult mai mare pe funcția ocupată în Primăria Săcălaz.

Și astfel, în timp ce unii doar visează la salarii ”ca-n Germania”, alții își îndeplinesc visul lucrând la Primăria Săcălaz. Unii s-au angajat în mod direct, fără concurs, alții printr-un ”examen” la care au fost singurii concurenți care au dat proba scrisă, dar care, legal, se numește ”concurs”. De precizat că, la nivelul Primăriei Săcălaz, inclusiv a celorlalte structuri aflate în subordinea sa și plătite din fonduri publice, se află în plată în jur de 100 de salariați.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here