
Mircea Vancia, candidatul de pe locul 19 pentru Consiliul Județean Timiș din partea Alianței USR PLUS, a început campania internă pentru desemnarea candidaților pentru Parlamentul României. Acesta face parte din biroul de conducere al PLUS Timiș, având funcția de ”responsabil organizare”.
De câteva zile, Mircea Vancia a început, în on-line, o campanie pentru promovarea propriei candidaturi în rândul colegilor de partid din cadrul PLUS Timiș. În final, aceștia vor decide cine sunt aleșii care vor concura pentru Parlamentul României și care va fi ordinea pe listele pentru Camera Deputaților și Senat.
Tânărul săcălăzean își face o campanie internă după modelul occidental, realizându-și un site de prezentare. Tododată, apelează la prieteni, amici, parteneri de afaceri și rude pentru a-i scoate în evidență pregătirea și expertiza în domeniul managerial. Cei care-l cunosc pe Vancia spun că este ”un politician implicat în viața organizației de partid, un om de acțiune, devotat și cu spirit de lider”.


