”Isverna 2022 – în căutarea diferenței”

0
isverna tabara

”Eveniment cu repetiție la confluența artei  vizuale cu geografia, tabăra de la Isverna-Mehedinți reprezintă  ocazia de a crea în complementaritate și a evidenția elementele de reuniune artistică ale participanților. Avându-l  ferment organizatoric și cultural pe artistul plastic Costin Brăteanu, cu un nucleu alcătuit din apropiați (Carol David, Horea Preja, Ecaterina Schiwago, Gheorghe Munteanu, Ioan Thimmel,…) și o echipă lărgită în timp, împreună  abordează arta  vizuală având la bază o stare de spirit pornită din glosări  inspirate de natură.

În contextul disruptiv al artei contemporane, departe de orice discrazii și adoptând actul artistic bazat pe concept, în tabără (fiecare ediție este o altă versiune) gândurile curg uniform, iar rezultatul constă în lucrări de notație în evoluția fiecăruia.

Drumul scurt între natură, inspirație și demers artistic face ca participanții fiecărei ediții  să-și a-precizeze propria evoluție prin raportare la ceilalți. Ce-i unește? Frumusețea locului, generozitatea organizatorului, starea de spirit, dar și afinități asupra curentelor de idei, teorii, viziuni, practici și credințe artistice. Rezultatul? Stil și evoluție împreună.

În căutarea propriei optimizări creative

Atmosfera sapiențală din tabără, deschiderea către noi paradigme artistice  reprezintă o provocare continuă, iar adeziunea la aceleași idei și respectul față de ele te fac participant. Aflați în căutarea propriei optimizări creative, tabăra reprezintă  prilejul de a trăi în simbioză  cu arta exprimată  în termeni  contermporani odată cu depășirea valorilor estetice tradiționale prin inteligibilul compozițiilor.

Conceptul ”Isverna-Colț de rai” exprimă coagularea unei stări de spirit ce-și caută statut, la care fiecare participă  întocmai ca la un experiment de creație și interpretare care  instituie sensuri noi, alte înțelesuri despre misterele nedeslușite ale naturii. Frumusețea trezește neliniști creatoare, susține idei și credințe, iar locația se constituie în platformă pentru a experimenta formule plastice  în pas cu timpul și cu sinele – ambele schimbătoare.

Dragostea pentru natură și măreția ei

Tabăra de la Isverna înseamnă dedicare artei  și o regăsire a artistului cu sinele. Cu toți (participanții) se pot desprinde (împotriva obișnuinței) de inerția cotidianului, permițând confruntarea între realitatea  interioară (a fiecăruia) și frumusețea exterioară a Isvernei. Formă de solidaritate artistică, participanții împărtășesc dragostea pentru natură și măreția ei.

Posibilă reacție la  postumanism, artiștii startează  într-un loc mirific punând pe pânză, hârtie și în piatră viziuni, impresii și mărturii dincolo de asemănări într-o vibrație energetică sincronă și complementară cu locația, rezultând trăiri autentice, idei sistematizate – intens personalizate și liber formulate, constituindu-se în diversitate artistică semnificativă.

Dialogul artistului cu natura

La Isverna iluzia secundei pare egală cu eternitatea! Pe timpul taberei, pe artiști îi unesc coincidențe de vreme, de omogenități și de substrat, iar fiecare etapă (din viitor) e un nivel următor.

Cu trecerea timpului, în fiecare sesiune, fiecare artist are un dialog cu natura, iar rezultatul este acea nuanțare ce duce în profunzimi – loc de germinație ideatică. Lucrările se constituie în realitate alternativă structurată non-liric în concordanță cu ritmul vremurilor prezente.

Fiecare ediție transgresează suprafața de contact dintre geografie și arta vizuală constituindu-se în  reuniune de idei, transpunere în lucrări care prefigurează perspective, direcții și sensuri con-temporane, în fapt un laborator/atelier/școală de “creative art“.

În creații dezmărginite stilistic, depășind automatismele plastice îndelung exersate și manifestând o conștiința artistică în care se comprimă un proces reflexiv de fundal cu nuanțe existențiale în căutarea de a-și defini un stil propriu și omogen, participanții debordează imaginație fertilă, fără speculații și formule prefabricate, iar fiecare ediție subîntinde idei care produc diferență”.

Critic de artăDiaconu Ion

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here