Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis ordinul prin care a fost constituită o comisie mixtă de control al cărui scop va fi acela de a efectua controale la toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități şi cele destinate copiilor.
”Timp de o săptămână, reprezentanții instituțiilor cu atribuții (Agenția Județeană pentru Plăți şi Inspecție Socială, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență) vor controla toate centrele din județ”, scrie, pe facebook, reprezentantul Guvernului în județul Timiș.
La finele verificărilor, prefectul Mihai Ritivoiu dă asigurări că ”nu mă voi reține de la nicio măsură pentru a fi siguri că asemenea atrocități nu se întâmplă în Timiş”, prefectul referindu-se astfel la ”atrocitățile” descoperite de DIICOT la câteva cămine din București.