Zeci de daci, legiuni întregi de soldați romani, pretorieni, nimfe, gladiatori, sclavi și meșteșugari, cu toții au ajuns la Măgura Uroiului din județul Hunedoara. Pășind în mijlocul acestei tabere ai impresia că te-ai întors în timp și retrăiești perioada Imperiului Roman.
În tot acest timp, romanii se pregătesc pentru asediul cetății dacice și capturarea lui Decebal. Soldații își ascut săbiile iar meșteșugarii împletesc armura de oțel ce va fi scut pentru pieptului luptătorilor. Dragonul cu cap de lup marchează tabăra dacilor în timp ce vulturul negru al romanilor se pregătește să-i atace pe neînfricații daci.
Gladiatorii, circul oferit poporului
La Măgura Uroiului, la DacFest, nimfele dansează amețitor și ispititor, amăgindu-i pe soldații care au scăpat cu viață și fac incantații pentru cei care și-au dat ultima suflare pe câmpul de bătălie. În vremea Imperiului Roman, viața mergea înainte. Se vindeau sclavi și se organizau lupte în arenă. Gladiatorii erau obligați să se ucidă întrei ei pentru ca poporul să aibă parte de circ.
La un moment dat, toată liniștea zonei este tulburată de zgomotul asurzitor al armatei romane ce mărșăluiește către cetatea dacică. Disperați de ceea ce urmează, preoții geto-daci fac ritualuri și incantații rugându-l pe Zalmoxis să-i apere de cruzimea oștirii romane. Zeii par însă nemiloși pentru că soldații romani trec prin sabie și foc tot ce întâlnesc în cale și cuceresc poporul dac.
DacFest, un festival aflat la ediția a XII-a
La Măgura Uroiului are loc, încă din anul 2010, o reconstituire istorică a vremurilor antice. Astfel, de mai bine de un deceniu, la DacFest se adună daci din toate colțurile țării. Și în acest an, ”Terra Dacica Aeterna” a fost gazda reenactorilor și a organizat evenimentele acestui festival. La acest eveniment și-a adus contribuția și asociația de reconstituire istorică ”Historia Renascita”, asociație care încearcă să readucă în prezent, reconstituind prin metode arheologice și experimentale, detalii din viața civilă și militară a Daciei preromane și romane dar și a altor popoare cu care dacii au intrat în contact.
La DacFest ”Sub Semnul Lupului” – 2022 – Ediția a XII-a au participat 11 trupe: Carpii Petrodavei, Garda Apulum, Historia Renascita, Legio I Italica, Legio II Augusta, Legion XXX GMV, Nimfe Dace, Omnis Barbaria, Romanitas, Romula Malva, Terra Dacica Aeterna. De asemenea, au fost prezenți mai bine de 300 de reenactori din Anglia, Bulgaria, Italia, Polonia, Alba-Iulia, Baia Mare, Cluj Napoca, Dobrosloveni, Neamț, Pitești și Zalău. În plus, pe parcursul celor trei zile de festival, participanții au avut parte de mai bine de 20 de ateliere de: bijuterie, ceramică, fierărie, gastronomie, jocuri romane, monetărie, mozaic, muzică, prelucrare a lemnului, prelucrare a metalului, prelucrare a osului, prelucrare a pielii sau scriere.