Consilierul Roba, în conflict de interese cu pășunea soacrei?

0
Daniel Roba, PRO România Săcălaz, consilier incompatibil?

Consilierul local, PRO România Săcălaz, Daniel Roba se află într-un  posibil conflict de interese atunci când vine vorba de stabilirea prețului de concesiune a pajiștilor.

Acesta susține că apără interesele fermierilor dar are și un interes personal și anume: suprafața de teren existentă pe numele soacrei sale. În acest context, legea cere ca la luarea unor decizii unde există un interes personal, consilierul să se abțină. Daniel Roba a fost însă foarte vocal în ultima ședință, atunci când s-a discutat și problema pășunii deținută de mama-soacră.

”Un consilier local este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă, participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal”, după cum se arată în ”Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese” al Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Tot ghidul ANI spune că ”participarea la luarea unei decizii” este ”şi atunci când oficialul public este parte a unui organism colectiv care decide prin vot, iar acesta participă la dezbateri şi la vot”. În acest caz, ”organismul colectiv” este Consiliul Local Săcălaz iar Daniel Roba se numără printe consilierii care au participat la dezbateri.


Interesul personal al lui Roba

Tot în ghidul ANI este definit ceea ce înseamnă ”existenţa unui interes personal” Cu alte cuvinte, interesul personal ”poate fi reprezentat de un beneficiu pe care oficialul public sau o persoană apropiată acestuia îl obţine ca urmare a deciziei luate. Aşadar, pentru a se afla într-un conflict de interese, oficialul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care să îi afecteze un interes personal”. Interesul personal al „oficialului” – consilierul local Roba – afectat în acest caz este cel al ”persoanei apropiate”, în speță mama soacră.

Daniel Roba, consilier local din partea PRO România Săcălaz

Mama-soacră îl face incompatibil pe consilierul Roba

Gradele de rudenie sunt descrise explicit în Codul Civil. În privința consilierului Daniel Roba, acesta se află într-o prezumtivă stare de incompatibilitate din cauza soacrei care i-a devenit rudă (afin) în urma căsătoriei cu fiica acesteia.

Prin urmare, conform Codului Civil, ”relaţia de afinitate apare între un soţ/soţie şi rudele celuilalt soţ/soţie”. Totodată, când vine vorba de conflict de interese, gradul de afinititate este luat în calcul deoarece soacra este rudă (afin) de gradul I.

Aleșii care au interes nu pot lua parte la adoptarea hotărârilor

Legea mai spune că ”aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea genera un beneficiu sau un dezavantaj pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”.

În cazul lui Roba este incidentă situația afinilor de gradul I. În acest context, legea stipulează: ”consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”. Mai mult decât atât, consilierii locali au obligația ”să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”.

De asemenea, aceeași lege mai prevede că ”anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței”. Nimeni însă din Consiliul Local Săcălaz n-a ridicat această problemă. Ca atare, consilierul Roba s-a comportat ca și cum n-ar fi avut nici un interes personal deși, la nivelul comunei Săcălaz, este de notorietate faptul că el este posesorul ”de facto” al posesiei ”de iure” ce-i aparține, în documente, soacrei sale.

Cât privește constatarea acestei situații posibile de conflict de interese, Agenţia Națională de Integritate (ANI) este instituţia căreia îi revine sarcina legală de evaluare a prezumtivelor situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.