Locuitorii satelor Beregsău Mare și Beregsău Mic ar trebui să beneficieze de condiții normale de civilizație și să aibă asfalt pe 22 de străzi secundare. Pământul și piatra ar fi trebuit să fie înlocuite demult cu bitum și pe aceste străzi să existe treceri de pietoni și indicatoare. Licitația a avut loc în primăvara anului 2016 și nu e gata nici în toamna lui 2020.

În timp ce-n alte țări se toarnă asfalt la foc automat, în comuna Săcălaz asfaltarea se face în ritmul melcului obosit. Începutul. În luna mai a anului 2016 are loc licitația publică pentru ”modernizarea străzilor în localitățile Beregsău Mare și Beregsău Mic”. Valoarea estimată a lucrării a fost de puțin peste 10 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrării 24 de luni.
După câștigarea contractului au urmat ”actele adiționale”
Câștigătoare a licitației a fost declarată SC Eldiclau SRL, o firmă descrisă de presa din România ca fiind ”controversată” și beneficiară a unor contracte cu statul de 128 milioane de lei. De asemenea, societatea a avut lucrări contractate cu Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), Aeroportul Timișoara, UM 0461- SRI, etc.
Revenind la Săcălaz, SC Eldiclau SRL a semnat contractul cu Primăria Săcălaz în 13 ianuarie 2017. În 30 august 2017 este semnat un act adițional prin care ”a fost modificată data de începere și execuție a contractului în funcție de ordinul de începere a lucrărilor și a fost stabilit ca plățile să fie efectuate după semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării din România”.
O lună mai târziu este semnat al doilea act adițional ”prin care a fost stabilită plata sumei de 2 milioane de lei în anul 2017 referitor la investiția contractată”.

Încă aproximativ 3 milioane adăugate la valoarea inițială
În data de 16 mai 2019, a fost semnat al treilea act adițional prin care ”a fost modificată valoarea contractului în sensul ajustării la suma de 13,5 milioane de lei”. Asta după ce, în luna septembrie a anului 2019, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor. Au început astfel în toamna lui 2017 iar în toamna lui 2020, lucrările de asfaltare sunt executate în proporție de nici măcar 50%.
Aproape 6 milioane de lei plătite pentru asfaltul turnat
În derularea contractului, Primăria Săcălaz a fost un bun platnic. La nici o lună distanță de începerea lucrărilor, primarul Ilie Todașcă semnează plata a 1,7 milioane de lei către SC Eldiclau SRL. O lună mai târziu, alte 2 milioane de lei pleacă din conturile Primăriei Săcălaz către aceeași societate. De asemenea, luna următoare, alte 1,7 milioane de lei au intrat în conturile firmei ce executa asfaltarea în satele Beregsău Mare și Beregsău Mic. Totodată, au mai fost făcute alte trei plăți în anul 2019, achitându-se în proporție de 43,34% din valoarea totală a contractului.
Vremea nefavorabilă și pandemia, invocate pentru sistarea asfaltării

În luna decembrie a anului 2019, SC Eldiclau SRL solicită Primăriei Săcălaz să aprobe sistarea lucrărilor ”datorită condițiilor meteo nefavorabile”. După ce a trecut iarna, SC Eldiclau SRL a solicitat administrației locale o nouă sistare, de această dată invocându-se ”forța majoră determinată de pandemia COVID-19” începând cu luna aprilie 2020. Așa că în timp ce-n alte localități se muncea la diverse investiții, la Săcălaz, asfaltarea era sistată pe motiv de pandemie.
Lucrările reluate chiar înainte de alegerile locale

Primarul Ilie Todașcă, ordonator principal de credite, susținea în fața auditorilor de la Curtea de Conturi Timiș că ”(…) am urmărit executarea acestora (…) lucrările au fost sistate la începutul iernii, în luna decembrie, și din cauza stării de urgență, această sistare s-a întins până în lunile de vară. Ordinul de reîncepere a lucrării a fost dat pe data de 25 septembrie 2020”. De precizat că în 27 septembrie 2020, ca o coincidență, urma să aibă loc scrutinul local pentru alegerea primarului comunei Săcălaz.

La rândul său, viceprimarul Silviu Brândușa are aceeași explicație ca și șeful pe linie de administrație publică dar, în opinia sa, ”am emis ordinul de reîncepere în data de 24 septembrie 2020. În ciuda implicării pe care au invocat-o cei doi demnitari, Curtea de Conturi Timiș a stabilit că ”au mai rămas de executat 197 de zile conform graficului fizic și valoric de execuție”.



