USR PLUS Săcălaz este pe minus cu un consilier ca urmare a demisiei depuse de către Cosmin Dumitrașcu. Ales în funcția de consilier local în anul 2020, Cosmin Dumitrașcu a ales să renunțe la această calitate la nici doi ani distanță de la câștigarea mandatului. Demisia a fost anunțată pe pagina organizației politice USR PLUS Săcălaz.
”Astăzi e despre colegul nostru și consilierul vostru, Cosmin Dumitrașcu. Membru fondator și președinte de Filială Plus Săcălaz, acesta a decis să candideze la funcția de consilier local și cu ajutorul voturilor dumneavoastră a și fost ales.Fără experiență politică și mereu în opoziție, acesta a rezistat eroic în toată această perioadă. Ieri acesta a luat decizia, după ce a întors situația pe toate părțile, să demisioneze din funcția de membru al USR și implicit din cea de consilier local. Din păcate aceste jocuri politice, faptul că tot timpul trebuie să fii în gardă la iminentele “erori” din acte oficiale, timpul și energia consumate pe acestea în loc să fie în folosul comunității l-au determinat pe fostul nostru coleg să renunțe la funcțiile politice și să se dedice lucrurilor mai importante pentru acesta. Noi, foștii colegi și prieteni, îi ținem pumnii și îi dorim mult succes pe viitor. Mulțumim Cosmin pentru că ai rezistat atât și ne-ai reprezentat cu succes!”, scrie pe pagina de facebook a acestei formațiuni politice.
”Poate și dacă voi, colegii lui l-ați fi susținut mai mult și nu va vedeați doar de interesul personal”
Demisia lui Dumitrașcu a lăsat un gol temporar în Consiliul Local Săcălaz până la înlocuirea acestuia de către partid. Totuși, plecarea politicianului a stârnit reacții din partea foștilor și actualilor colegi de partid ai lui Dumitrașcu. Unul dintre foștii săi colegi din PLUS le-a reproșat colegilor actuali că lipsa de susținere din partea echipei sale ar putea să fie unul dintre motivele ce au contribuit la demisia lui Dumitrașcu.

”Poate și dacă voi, colegii lui l-ați fi susținut mai mult și nu vă vedeați doar de interesul personal, ar mai fi fost motivat să continue dar cum toți își văd doar de interesul personal și sunteți zero la politica (…)” scria unul dintre foștii săi colegi de part.
Replica n-a întârziat iar actualii politicieni au susținut că ”acu.. știi tu ca nu l-am susținut? Eu sau alții? PS: nu ai fost si tu colegul lui în politica? A avut susținerea ta mai mult?”
”Am demisionat din USR pentru că au fost niște divergențe de opinie”
Contactat telefonic, consilierul demisionar Cosmin Dumitrașcu afirma că ”am demisionat din USR pentru că au fost niște divergențe de opinie, e adevărat, în filiala Săcălaz. Doctrina națională a partidului nu e pe sufletul, pe placul meu și atunci decât să fiu un ghimpe mai bine să fac un pas în spate.
Eram o voce care avea altă părere, pur-și simplu, legat de mai multe aspecte: de parcursul partidului, de planuri de viitor ale partidului care nu erau pe sufletul meu. Asta a fost concluzia la care am ajuns”.

În privința relației cu liderul Cătălin Sfarghiu, ex-consilierul Dumitrașcu susține că ”aveam divergențe de opinie dar nu în sensul de a ne supăra unul pe celălalt. Nici vorbă. Păreri diferite la care nu am reușit să ajungem la un consens acceptat de toate părțile. Cu Cătălin sunt prieten. Una e relația de prietenie și alta e relația de partid”.
Totuși, Dumitrașcu face precizarea că ”PLUS-ul nu este USR și USR nu e PLUS. Diferă abordarea, diferă lucrurile din multe puncte de vedere”.
În ceea ce privește o eventuală înscriere în REPER, Cosmin Dumitrașcu spune că ”eu îl admir foarte mult pe Dacian Cioloș (…) Acum când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu PLUS-ul tind să nu-l mai cred”.
”Mă rup de viața politică dar nu mă rup de comunitate”
Fostul consilier local nu pleacă de tot din viața publică, spunând că va rămâne activ în Alianța Civică Săcălaz pe care va încerca să o reactiveze. ”Mă rup de viața politică dar nu mă rup de comunitate. Deocamdată, vreau să mă focusez pe zona personală, pe familie, n-o să mă plictisesc. (…) Consider că am luat o decizie foarte bună. (…) Nu am renunțat la comunitatea săcălăzeană, am renunțat doar la o doctrină politică. Este foarte posibil să apar sub altă formă politică. Rămân în continuare activ”, mai adaugă consilierul demisionar.



