Consilierii locali din Săcălaz bagă pumnul în gura cetățenilor

0
consiliul local sacalaz
consiliul local sacalaz

Șapte consilieri locali din Săcălaz au făcut plângere la poliție pentru că un cetățean a îndrăznit să-și exprime o opinie față de ei și Consiliul Local Săcălaz. Astfel, șapte aleși ai săcălăzenilor și beregsanilor susțin că au fost denigrați și jigniți prin intermediul unui ”live” pe facebook. În consecință, au solicitat polițiștilor să efectueze verificările necesare pedepsirii cetățeanului care a avut tupeul să-și exprime o părere despre aleșii comunei Săcălaz.

Politica pumnului în gură se vrea a fi starea de normalitate la nivelul comunității din Săcălaz. O parte din consilierii ajunși în Consiliul Local Săcălaz sunt extrem de sensibili la critici și nu acceptă ca cineva să-și exprime o opinie nefavorabilă la adresa lor. Dacă n-au parte de pupincurisme, elogii și bezele virtuale, șapte consilieri îți fac plângere penală. Aviz amatorilor!!!

Ștefania Gavrilă, Cătălin Pînzariu, Gavril Andrecuț, Cătălin Sfarghiu, Daniel Roba, Liviu Vasiu și Sabin Ceontea sunt consilierii care au sesizat poliția, susținând că le-au fost aduse prejudicii de imagine și injurii. Cei șapte aleși se plângeau poliției că cetățeanul Andrei Moga ”prin cuvinte denigratoare și injurii” le-a adus prejudicii de imagine atât lor cât și instituției Consiliului Local Săcălaz. În urma acestei plângeri, Andrei Moga a dat declarație la poliție vizavi de aspectele semnalate de politicienii locali.

Grupul Consilieri CL Săcălaz…

Un grup de facebook pe care se află și stema României a devenit locul în care sunt puși la stâlpul infamiei cei care au ceva de zis împotriva celor 7 consilieri

Toată povestea și-a avut începutul pe grupul de facebook administrat de o parte a consilierilor locali, grup intitulat ”Consilieri-CL Săcălaz”. Pe acest grup, soția lui Andrei Moga a fost jignită de diverși indivizi. În loc să intervină și să modereze comentariile, consilierii au asistat cu pasivitate la injuriile proferate în mediul on-line.

Gravidă fiind, soția lui Andrei Moga a fost afectată de cele spuse la adresa sa. Tulburat de starea soției, tânărul Moga a intrat ”live” pe facebook pentru a-și exprima o opinie legată de modul decadent în care a ajuns dialogul la nivelul comunei Săcălaz și a impasivității manifestate de unii consilieri locali.

Ciocu` mic că ei sunt: Consiliul Local Săcălaz!

Cei 7 politicieni locali sunt extrem de sensibili și nu acceptă să fie criticați

După acest ”live”, pe data de 14 februarie 2021, de Ziua Îndrăgostiților, cei șapte consilieri locali au redactat o plângere penală pe adresa lui Moga prin care solicitau luarea măsurilor prevăzute de lege pentru pedepsirea acestuia. Întrucât s-au declarat lezați în calitatea de consilieri locali ai Săcălazului, cei șapte au atașat la plângere și legitimațiile de consilier local. Probabil este prima plângere de acest gen, din istoria Săcălazului, prin care șapte consilieri locali reclamă un cetățean care a uzitat de dreptul său la libera exprimare.

Deși cetățenii au avut mari așteptări de la noua componență a Consiliului Local Săcălaz, se pare că unii dintre ei își doresc cenzurarea opiniilor și pedepsirea tupeiștilor care îndrăznesc să spună ceva la adresa lor. Deși sunt în interesul cetățenilor, paradoxal, câțiva consilieri, șapte la număr, au ajuns să ceară pedepsirea chiar a unui cetățean (sic!) pentru că a îndrăznit să nu tacă. În tot acest timp, alți cetățeni așteaptă de la consilierii locali ca aceștia din urmă să inițieze proiecte menite să ridice nivelul de trai al comunității. Momentan însă consilierii par mai preocupați să facă plângeri penale decât să facă proiecte de hotărâre…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.