Fostul primar al Săcălazului a dat în judecată primăria pe care a condus-o

0

Ex-primarul comunei Săcălaz, Viorel Nicu, a intentat proces chiar instituției pe care a condus-o. Fostul primar se judecă acum cu Primăria Săcălaz pentru a i se plăti concediul de odihna neefectuat în perioada mandatului 2020-2024.

Viorel Nicu a dat în judecată Primăria Săcălaz și a solicitat plata concediului de odihnă susținând că “din cauza volumului foarte mare de muncă” și pentru că a fost “implicat în derularea și pregătirea proiectelor administrației locale” nu a reușit să efectueze concediul de odihnă legal.

Fostul primar Nicu și-a luat banii de concediu, dar Curtea de Conturi i-a dat peste mâini

Pe vremea când era primar, Viorel Nicu a făcut un referat și a solicitat plata celor 53 zile de concediu de odihnă neefectuate în anii 2022-2023. Așa că a băgat în buzunar peste 45.000 lei, dar Camera de Conturi Timiș a stabilit că fostul primar a “prejudiciat bugetul UAT Săcălaz” întrucât a luat banii mai repede decât prevede legea.

În acest caz, auditorii Camerei de Conturi au stabilit că plata sumei de 45.713 lei s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale în vigoare”. Cu alte cuvinte, conform legii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se face “numai și numai în cazul încetării contractului de muncă” în termen de 18 luni.

Fostul primar n-a mai avut răbdare și, încălcând prevederile legale, a încasat banii pe concediul de odihnă. Camera de Conturi Timiș l-a obligat însă pe Nicu să restituie banii Primăriei Săcălaz pe care, susțineau auditorii financiari, a prejudiciat-o, în anul 2023, prin “efectuarea de plăți contrar prevederilor legale în vigoare”. Prins că n-a respectat legea, fostul primar Nicu a fost nevoit să restituie banii de concediu.

În consecință, acum, fostul primar a chemat în judecată Primăria Săcălaz pentru a-și recupera banii de odihnă pentru că n-a avut timp să meargă în concediu din cauza “volumului foarte mare de muncă”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.