Concedierile abuzive făcute în mandatul primarului comunei Săcălaz sunt sancționate, pe bandă rulantă, de către justiție. După ce alți câțiva salariați, la rândul lor concediați ilegal, au câștigat procesele, astăzi a fost rândul lui Alex Micșa.

Salariat al Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC) din cadrul Primăriei Săcălaz, Alex Micșa lucra pe unul dintre utilajele instituției și executa lucrări pe raza comunei. Deși își îndeplinea sarcinile de serviciu, într-una din zile, i s-a cerut să-și dea demisia iar el a refuzat. Ulterior, Alex a fost concediat, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată pentru a fi apărat de abuzul la care a fost supus.
Primăria Săcălaz este obligată să-l reangajeze și să-i plătească salariile
Magistrații Tribunalului Timiș au analizat modalitatea de eliberare din funcție a angajatului Alex Micșa și au constat ”nulitatea absolută” a deciziei de concediere.

De asemenea, instanța de judecată a dispus reangajarea lui Micșa în funcția din care a fost concediat. De asemenea, Primăria Săcălaz a fost obligată să-i plătească, de la bugetul local, despăgubiri reprezentate de salariile ce i s-ar fi cuvenit cât timp a fost concediat abuziv.
În plus, instanța a mai obligat Primăria Săcălaz să-i mai plătească lui Micșa și suma de 3000 de lei pe care acesta a cheltuit-o cu avocatul ca să-și apere dreptul de salariat. Hotărârea Tribunalului Timiș, deși este executorie, poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.



