PNL-istul Daniel Pop nu mai este viceprimar al comunei Orțișoara. Liberalul se afla în proces cu propriul partid deoarece a contestat decizia de excludere din rândul organizației. În final, după trei ani de procese, viceprimarul liberal a pierdut procesul, instanța constatând că au fost respectate toate procedurile statutare în privința excluderii. De asemenea, procesul a fost pierdut și de către colegul său liberal Ioachim Năsui, consilier local în cadrul Consiliului Local Orțișoara.
Existând o decizie juridică definitivă privind excluderea celor doi liberali din rândul PNL, prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis deja ordinul prin care a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor celor doi consilieri locali.
De ce au fost excluși cei doi consilieri?
Totul a început în anul 2020, la scurt timp după alegerile locale. În Consiliul Local Orțișoara au intrat 4 consilieri PMP, 4 consilieri PSD, 3 consilieri PNL, 1 consilier USR și 1 consilier PPU. La vremea respectivă, între partidele de dreapta PNL și PMP s-a încheiat o colaborare ce avea ca scop asigurarea majorității de decizie în consiliile locale.
În baza acestui protocol, la alegerea viceprimarului, s-a decis ca membrii PNL să-l susțină pe candidatul PMP. Decizia luată le-a fost adusă la cunoștință și consilierilor liberali Ioachim Nasui și Daniel Pop care ”însă au refuzat să o semneze și să o respecte”.

Ulterior, ”contrar deciziilor și hotărârilor adoptate de către Partidului Național Liberal, Daniel Pop a accepta propunerea primarului Aleodor Sobolu pentru funcția de viceprimar iar Ioachim Năsui a susținut această propunere”.
La finalul votului, viceprimar a fost ales liberalul Daniel Pop cu 7 voturi, iar candidatul PMP a obținut diferența de șase, pierzând astfel funcția de viceprimar. În consecință, ”având în vedere încălcarea de către Daniel Pop și Năsui Ioachim a obligațiilor prevăzute în statutul PNL (…)” s-a decis sancționarea celor doi consilieri cu excluderea din partid ”raportat la gravitatea faptelor săvârșite precum și la prejudiciul cauzat Partidului Național Liberal”.



