Ex-primarul Ilie Todașcă nu mai este președintele PSD Săcălaz. Fostul edil șef, cel care a condus destinele comunei Săcălaz timp de 20 de ani, a devenit istorie din punct de vedere politic. Fidel PDL-ului, până la un moment dat, Todașcă a făcut apoi pasul la PSD. A câștigat mandat după mandat și, ani la rând, a avut de partea sa majoritatea Consiliului Local Săcălaz. Așa se face că, în vremea gloriei sale, nimeni nu-i stătea în cale, având posibilitatea să ia cele mai bune decizii în interesul cetățenilor.
Todașcă, apreciat dar și hulit
Ilie Todașcă este cel care a condus localitatea într-o perioadă în care Săcălazul se număra printre cele mai bogate comune. Din nefericire, n-a reușit să aducă Săcălazul la nivelul așteptărilor pe care le aveau cetățenii. Tot în vremea lui Todașcă, Primăria Săcălaz a devenit locul de muncă cel mai râvnit. Ca o coincidență, o parte din rudele sale au ajuns să fie angajații lu` tata. De asemenea, de-a lungul timpului, Ilie Todașcă a făcut obiectul și câtorva dosare penale. Instituțiile de forță ale statului n-au putut să demonstreze că Todașcă s-ar fi făcut vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni astfel încât a scăpat basma curată de fiecare dată.

”Domnia” lui Ilie Todașcă în fruntea comunei Săcălaz este și controversată dar și apreciată. Unii îl înjură pentru că, în unele locuri, a ținut comuna la nivelul Evului Mediu. Alții îl apreciază fie pentru că le-a dat teren de casă, fie pentru că a închis ochii la plata datoriilor, fie pentru că ”era băiat bun și vorbea frumos”, etc…
În toamna anului trecut, prin votul săcălăzenilor și beregsanilor, a luat sfârșit mandatul de două decenii al lui Ilie Todașcă. La acea vreme, sfătuit de camarila sa și ținut într-o bulă ruptă de realitatea cotidiană, Todașcă se vedea câștigător în alegerile din 2020. A fost mințit și a crezut în minciuna apropiaților săi. S-a înșelat. Acum, același Todașcă rămâne doar un nume în istoria PSD Săcălaz, fiind dat la o parte pentru a se aduce un suflu nou partidului.



