”Reprezentarea și promovarea sistematică și unitară a intereselor culturale și sociale ale comunei Săcălaz” este scopul principal al Asociației Culturale Armonia unde consilierul local Liviu Vasiu figurează ca fondator/asociați. Un scop onorabil realizat adeseori și cu sprijinul banilor primiți de la bugetul local al comunei Săcălaz. Ca o coincidență, cei mai mulți bani i-a primit, ONG-ul consilierului Vasiu, în anul 2019, an preelectoral. Per total, în perioada 2016-2019, în contul Armoniei au intrat 24.600 lei pentru a promova ”interesele culturale și sociale ale comunei Săcălaz”.

Primăria Săcălaz alocă, anual, bani la compartimentul ”cultură”, promovând activitatea culturală prin căminele culturale și salariații responsabili cu promovarea actului de cultură. De asemenea, Consiliul Local Săcălaz a trasat, de-a lungul anilor, liniile directoare după care s-a ghidat cultura locală. Un rol esențial în realizarea și promovarea culturii în comuna Săcălaz l-a avut consilierul Liviu Vasiu care a fost, mandat după mandat, președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Săcălaz.
Cultură cu rachiu, vin și plăcinte
Valorile materiale și spirituale diferă de la o localitate la alta. La Săcălaz, de la cultura de prune și viță de vie a luat naștere ”Festivalul internațional al răchiei” și ”Festivalul vinului și al plăcintelor”, ca fenomen cultural exclusiv dedicat publicului adult. Festivaluri asemănătoare există în toată lumea doar că acolo promovarea a umplut localitățile de turiști. La Săcălaz însă aceste festivaluri păreau mai mult niște manifestări la care afișul era cel mai important.

Pe pagina de facebook a Asociației Culturale Armonia, nu găsești informații sau detalii despre, de exemplu, modul în care s-a desfășurat ”Festivalul răchiei”. În anul 2019, acest festival, care a depășit granițele țării, a ajuns la ediția a XI-a. Din păcate, și acest eveniment cultural ca și altele de acest gen păreau cu circuit închis și dedicate unui public restrâns. Anvergura acestui așa-zis festival nu a fost capabilă să atragă turiști și curioși din întreaga țară așa cum se întâmplă prin alte părți…

”Festivalul răchiei” (și) pe banii săcălăzenilor și beregsanilor
Există o vorbă în popor că oricine e în stare să facă un lucru cu banii altuia. Cam așa a procedat și asociația culturală de la Săcălaz care a solicitat Consiliului Local bani pentru organizarea ”Festivalului răchiei”. AC Armonia nu strângea suficienți bani din donațiile iubitorilor de cultură așa că solicita 5000 de lei pentru a putea organiza acest festival bahic.
Cei mai mulți bani i-a primit însă în anul 2019, coincidență, an preelectoral. Astfel, 14.700 de lei au fost virați în contul AC Armonia pentru promovarea culturii din Săcălaz. Uitându-te însă pe pagina de facebook a AC Armonia Săcălaz descoperi puține acțiuni culturale în anul 2019, în majoritate recitaluri în comună sau prin țară.
Cultura săcălăzeană, pe pauză

În lumea largă, oamenii de cultură au găsit soluții pentru a promova valorile culturale și spirituale chiar și-n timpul pandemiei. Folosind tehnologia actuală, unii oameni de cultură au reușit să se adreseze publicului larg prin intermediul rețelelor de socializare sau al platformelor de streaming. La Săcălaz însă, în anul 2020 și de când a început anul 2021, cultura pare că s-a atrofiat și a ajuns o himeră.
Președintele AC Armonia, consilierul Liviu Vasiu, a luat o pauză de la cultură… Din fericire pentru el, de-a lungul timpului, AC Armonia a primit donații din partea unor oameni iubitori de cultură și de frumos care contribuie financiar. Totuși, în anii ce-au trecut, AC Armonia n-a reușit să convingă publicul larg să-și dirijeze donațiile către această asociație culturală. Pe de altă parte, modul în care arată cultura i se datorează și consilierului local Liviu Vasiu care a deținut, ani la rând, calitatea de președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Săcălaz.



